Bună! Sunt tot eu, Dani, băiatul nu foarte curajos, dar destul de harnic și ascultător de zilele trecute. Știți despre ce aș vrea să vă vorbesc astăzi? Despre FRACȚII.
De ce? Motivul este simplu. De când sunt mic, aceste numere aparent inofensive au stârnit în mine tot felul de sentimente: teamă, spaimă, ezitare, foame, fugă...groază. Când auzeam jumătate, sfert, treime și mai ales cincime, inima mea bătea să-mi sară din piept de groază, fiindcă acest lucru însemna că trebuie să împart cu cineva ce aveam. Este o mare fericire să trăiești într-o familie când nu ai nevoie de nimic. Îmbrățișările și chiar cearta este o plăcere să le împarți cu ceilalți, dar când există doar o felie de pâine și un ou, și ție îți este o foame de lup, nu prea îți mai vine să le împarți cu ceilalți, nu-i așa? Nici mie. De aceea, ieri când am primit un test de evaluare de la domnul profesor și am văzut exercițiul cu fracții, mi-am amintit cum am fost tras pe sfoară ultima dată când am mâncat pizza și bineînțeles că am greșit exercițiul de la test. M-am panicat și nu am știut de unde să încep rezolvarea.
Dar știi ceva? Eu cred că domnul meu profesor este un supererou și mi-a citit gândurile și astăzi, la oră, mi-a explicat de două ori exercițiul și mi-a dat două metode de rezolvare. Este prima dată când o fracție m-a făcut bucuros. Da, știu că sunt băiat și că nu ar trebuie să mă emoționez așa de ușor, dar domnul meu profesor chiar mă emoționează la fiecare oră pentru că mă face să mă simt important și ascultat. De obicei adulții nu prea ne ascultă pe noi, copiii. Mami îmi spune tot timpul că atunci când cineva te iubește, te ascultă și îi pasă cum te simți și ce gândești, de aceea eu mă emoționez așa de tare la orele de la școala de vară, pentru că nu-mi vine să cred că sunt iubit de domnii mei profesori deși nu ne-am văzut decât de câteva ori, online.
Dar, să revenim la fracții și la pățania mea cu pizza. Era o zi importantă pentru familia noastră, una dintre surori împlinea 18 ani. Noi nu facem petreceri niciodată, dar mami ne comandă pizza, de obicei 2 diferite ca să gustăm două feluri. Așa s-a întâmplat și atunci. Mami a comandat 2 pizza pe care trebuia să le împartă teoretic în 5 părți egale, dar practic niciodată nu face așa. Mami spune că nu-i este foame, cred că mamele trăiesc cu aer, iar tati “ne donează” de fiecare dată porția lui. Când au deschis surorile mele cutiile cu pizza, au descoperit că deși au aceeași dimensiune, fiecare pizza a fost tăiată diferit. Una în zece părți egale, adică , cealaltă în cinci părți egale, adică . Au început să le împartă “în mod egal”, au spus ele. Ele și-au oprit câte 3 zecimi, adică și 2 cincimi, adică iar mie mi-au dat 4 zecimi, adică și o cincime, adică .
Ce bună a fost pizza aceea! Am mâncat fiecare câte 5 felii, dar eu nu înțelegeam de ce ele spuneau că s-au săturat, iar mie încă îmi era foame. Ce s-a întâmplat? Am înțeles atât atunci: când auzi zecimi sau cincimi, nu e de bine.
Dar am crescut și acum am înțeles cât de ușor se pot compara fracțiile. De exemplu: poți vedea imediat ca o doime și două pătrimi sunt echivalente, adică egale, iar când două fracții au același numitor ca o treime și două treimi va fi mai mare fracția care are numărătorul mai mare. Iar când au același numărător ca o treime și o optime , este clar că treimea este mai mare decât optimea, nu-i așa? La urma urmei, dacă ai împărțit o pizza în 3 părți egale și ai mâncat una, acea felie este mai mare decât dacă ai fi împărțit-o în 8 părți egale și ai fi mâncat una.
Nu-i așa că parcă nu mai sunt așa de înspăimântătoare nici pentru tine acum fracțiile și ai vrea să împarți o pizza cu cineva? Eu sunt aici și te aștept la Școala de Vară nerăbdător s-o împărțim!
