Intr-o zi de vara , eu si prietenii mei Mara ,Claudiu si Catalina am plecat in California pentru a sarbatori ziua Catalinei , parintii ei fiind stabiliti acolo .
Am aterizat cu avionul, dar aceea nu parea California pe care o vedem toti in poze . Era un orasel , un aeroport si daca priveai in ansamblu , vedeai pustiul . Da, era efectiv un camp de nisip si niste pietre ciudate .
- O sun eu pe mama sa ne ia ! a spus Catalina .
- Cat mai repede , te rog ! i-a spus Mara .
Dupa cateva minute, Catalina raspunde :
- Am luat avionul gresit! Am ajuns in Valea Mortii ! Parintii pot veni aici doar cu elicopterul .
Toti am ramas incremeniti.Aveam palmele transpirate , gura imi secase si picioarele imi tremurau. Oare vom scapa cu viata ? ma tot gandeam.
Claudiu , cel mai mic dintr noi, s-a hotarat sa plece pe acel campp , ca sa deseneze pe nisip SOS , in speranta ca vede cineva . Asa a si facut , noi l-am urmat , dar nimic . NIMIC! Ma uitam imprejur , era un nisip de culoarea Soarelui , cerul care ne acoperea ca o bolta , Soarele care ne facea mai grea asteptarea in abis si niste pietre ciudate,chiar stranii.
Ne-am asezat pentru a ne odihni. Am stat pret de cateva minute , cand deodata , o piatra se misca . Alta se misca . O a treia se misca .Am crezut ca a venit cutremurul! Dupa , Cata ne-a calmat , stiind ca nu este cutremur , ci decat pietrele care se misca . Ea ne-a explicat ca aceste pietre se misca datorita unor fenomene nestiute de nimeni . Au aproape cate 25 kg si se pot misca pana la 200 de metri. Ea spune ca pot fi miscate de vant sau impinse de placile tectonice. Asa am stat pana seara ascultand ce minunatii aveam langa noi.
Intr-un final , dupa apusul Soarelui , au venit parintii Catalinei cu elicopterul . Noua ne era atat de sete incat am baut cate o sticla mare de apa . Va ramane mereu aceasta peripetie pastrata in inimile noastre.
Coman Mihaela - Gabriela
Clasa a VII-a F
Liceul Teoretic ‘’Mihai-Viteazul’’ Visina
