Capitolul I
A fost odată ca niciodată… bine, bine hai să încercăm și altfel…
Suntem în 2021! Nu în basme!...Ok, hai încă o dată...
În era tehnologiei și a device-urilor electronice trăia o fetiță obişnuită, pe nume #. Nimic special până acum…Își petrecea aproape tot timpul în fața ecranelor… la fel că noi toți, probabil. Dar ceva straniu s-a întâmplat. Nu, nu au venit extratereștrii, nici balauri fermecați...a fost ceva destul de ciudat!
S-a hotărât să meargă în pod! Dar nu podul este cel înspăimântător așa cum suntem obișnuiți din diverse povestiri, ci înspăimântător a fost ceea ce a luat din pod. O carte! Una veche, colbuită, cu o copertă groasă care avea zgârieturi, paginile erau subțiri și uzate și avea un titlu mare și auriu. Se intitula ,,Secretele dintr-o carte deschisă’’.
Dar oare ce se află în interior ? Oare un portal spre trecut sau viitor așa cum vedem în filme? Sau o poveste într-un univers paralel că-n filmele științifico-fantastice? Sau un basm ca în cărțile copilăriei? Lui # îi era frică să deschidă cartea. Dacă va crea un spațiu între cele doua lumi, deschizând această carte? Sau poate vor ieși creaturi fioroase din spații misterioase. Sau cine știe poate ea va deveni o prințesă din tărâmul basmelor. Ei bine, asta nu sună așa de rău… Dar dacă va fi închisă într-un palat fermecat chiar de zmeii care sunt păstrătorii cheilor cărții? Oare cartea este doar o capcană? Frica a pătruns încet-încet în interiorul minții lui #, care a devenit de-a dreptul înfricoșată. Să deschidă cartea… să nu o deschidă? Frica este scuza care ne îndeamnă să nu facem anumite acțiuni. Se vorbeşte deseori despre beneficiile fricii. Dar eu cred că acest lucru este valabil doar când frica există în cantități mici. Frica nu vine singură. Ea are nevoie de mici ajutoare...cuvintele, care ne sperie mai tare decât acțiunea în sine. Ei bine, asta a realizat și #. Și-a analizat frica și și-a pus întrebarea: ,,De ce îmi este frică?’’ Totul pare banal. A realizat apoi că aspectul cărții a speriat-o. Nu îi dăduse o șansă cărții.
Și-a amintit de proverbul: ,,Nu judeca o carte după copertă’’ și a deschis cartea. Acest proverb cred că definește cel mai bine situația de față.
Capitolul II
În carte se află… pagini goale? Offf… o pierdere de vreme! Păi dacă nu este nimic în carte eu despre ce o să povestesc prietenilor mei? Hmm, nu este bine! Nu se poate termina așa! Cititorii se așteptau la ceva magnific!
Ce este asta? A căzut ceva din carte! Un obiect!? Sper că este ceva interesant! Ar putea salva povestea! Oare este o lanternă cu lumină ultravioletă, pe care # o va îndrepta spre paginile cărții pentru ca razele UV să dezvăluie ce scrie acolo? Dar asta există și în realitate, prea banal! Dacă acel obiect este un creion care transformă scrisul sau desenul în realitate? Dar despre asta nu era și un film? Este un semn de carte! Pentru ce ar pune cineva un semn de carte într-o carte unde nu scrie nimic? Dar semnul conține un simbol! Ce e asta?!!...
O pisică intră în cameră. Începe să miaune zgomotos și să toarcă. # era un pic dezorientată de carte și, totodată, de comportamentul pisicii. Dar pisicii nu-i pasă. S-a decis în mod straniu să își plaseze lăbuța ei mică și nevinovată pe simbolul de pe semnul de carte. Fără vreun motiv. Acum așteptam să se întâmple ceva… poate o ușa fermecată… sau din nou, un portal… nimic? Chiar nimic? Dar în filme funcționa! Și avem tot ce trebuie: un pod înspăimântător plin de pânze de păianjen, o carte misterioasă, un semn de carte intrigant și o pisicuță neagră. Oops… cred că am uitat să v-o prezint. Ea este Moony (care vine de la englezescul “moon” plus un “y” la final, așa, pentru efect). Dar să revenim. Cartea se deschide! Fără să fie atinsă! Ce se întâmplă? Parcă nu scria nimic în carte! Acum găsesc paragrafe într-un negru şters care apar încet-încet. Scrie:
,,Dragă #,
Ți-ai făcut curaj și ai deschis cartea, apoi nu te-ai lăsat dezamăgită când ai văzut că aceasta are pagini goale, dar nici când eu am intrat în cameră cu pași țanțoși iar cartea s-a deschis cu întârziere deşi asta nu făcea parte din plan...’’
Ah, de unde îmi sună cunoscut? Cine scrie textele astea? Cred că stiu! Este Moony!??
Însă Moony se uita la fel de mirată la carte, ca și mine. Niciuna nu înțelegeam nimc.
Mai era cineva în încăpere în afară de fetiță și de pisică?!
Nu! Totul era în mintea mea...teama de necunoscut, imaginația pe care o aveam pe baza poveștilor citite din cărți, totul era un basm și o realitate în același timp.
Aceasta este lumea noastră, a copilăriei. O carte prăfuită, o fetiță fricoasă și în aceaşi timp curajoasă, o pisică familistă, o poveste frumoasă. De ce așa? Pentru simplul fapt că mereu “copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare” (Eugen Ionescu).
